
„Acestea sunt discuţii pe care va trebui să le abordăm în partid. Un partid care încă nu există. Deci aici nu e vorba doar de ce crede Dacian Cioloş, de ce cred eu, ci de care este strategia partidului. (…) Sigur, domnul preşedinte Iohannis ştie că poate conta pe susţinerea mea, în măsura în care continuă cu acelaşi mod de abordare cu care ne-am obişnuit până acum. E un om în care eu am încredere, e un om care a făcut mult pentru România mai ales în acest context dificil în 2017 şi care, din punctul meu de vedere, atât cât îl cunosc, cred că a şi evoluat mult. (…) Nu pot acum să spun eu şi să-mi iau un angajament în numele unui partid care, încă o dată, nu există, dar pentru mine şi cu siguranţă, pentru noi, pentru viitorul partid, va fi important să susţinem candidatul cu cele mai mari şase la alegeri vizavi de coaliţia majoritară din Parlament în momentul de faţă”, a declarat Dacian Cioloş, la Realitatea TV.
Fostul premier a adăugat că Iohannis estee un om în care are încredere şi că, de când a plecat de la Palatul Victoria, a avut discuţii cu şeful statului de mai multe ori.
Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat, vineri, că a depus actele pentru înfiinţarea partidului „Mişcarea România Împreună”, iar sigla partidului va fi ”RO+”.
„Am depus la tribunal actele pentru înfinţarea partidului. (…) Vreau să fiu parte a unui partid mare cu oameni noi. Cu oameni care schimbă România în bine acum şi nu doar vorbesc despre necesitatea schimbării. Un partid în care eu voi fi unul dintre cei mulţi care muncesc pentru a pregăti generaţia nouă de politicieni oneşti şi competenţi de care avem atât de mare nevoie. Un partid susţinut prin cotizaţii mici de românii care îşi doresc o Românie normală fără politicieni ţinuţi în laţ de finanţatori interesaţi. Un partid în care atât donaţiile cât şi cheltuielile să fie total transparente”, a declarat Dacian Cioloş, potrivit site-ului partidului, http://www.romaniaimpreuna.ro/.
El a adăugat că gestul său va fi o încercare ”ambiţioasă si riscantă” mai ales că aşteptările de la această formaţiune sunt mari.
„Ne dorim să inspirăm oamenii care cred că România merită o nouă clasă politică. O clasă politică cu toleranţă zero faţă de corupţie, nepotism şi nesimţire. Avem nevoie de voi, de fapt avem nevoie unii de alţii. În următoarele luni, Mişcarea România Împreună va căpăta o existenţă formală şi vom începe pregătirile pentru alegerile care vor urma. Avem nevoie acum de cât mai mulţi simpatizanţi şi voluntari care să poată să pună umărul şi să ajute. Oameni gata să îşi asume că schimbarea se face nu pentru ei ci cu ei. Oameni care sunt gata să doneze timp şi bani pentru a construi o clasă politică aşa cum ar trebui să avem. Oameni care atunci când partidul va primi aprobarea judecătorească să devină membri de partid”, a adăugat preşedintele fondator al partidului.
Autor: Cristina ANDREI