Acțiune de amploare a Interpol: Raiduri coordonate în 116 țări; au fost confiscate 500 tone de medicamente ilegale

Raiduri coordonate ale poliţiei întreprinse în 116 ţări s-au soldat cu confiscarea a 500 de tone de produse farmaceutice ilegale disponibile online, inclusiv medicamente anticancer, analgezice contrafăcute şi seringi medicale ilegale, a anunţat marţi Interopol, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Interpol, cu sediul central în Franţa, la Lion, a precizat că o operaţiune cu nume de cod Pangea XI a dus la 859 de arestări pe plan global şi la confiscarea de produse farmaceutice potenţial periculoase, în valoare de circa 14 milioane de dolari.

„Concentrându-se pe serviciile de livrare operate de reţele infracţionale organizate, operaţiunea a dus la închiderea a 3.671 de linkuri web, inclusiv site-uri, pagini de social media şi de comercializare de produse online, a precizat Interopol.

Comerţul ilegal de medicamente pe internet – în special pe ceea ce este cunoscut drept Dark Web – a crescut în ultimii ani, în pofida faptului că autorităţile au închis cele mai mari site-uri de comercializare, în condiţiile în care grupuri infracţionale s-au diversificat şi au căutat noi clienţi online.

Aceasta este a doua razie semnificativă pentru confiscarea de medicamente ilegale operată de Interpol luna aceasta.

Autor: Andreea Traicu