„Am ieșit să protestam din nou și o vom face și în zilele următoare, pana când ni se vor soluționa problemele. Nu este normal sa te trezești fără 1.370 de lei din venituri. Guvernanții au spus ca au majorat salariile, dar au ‘uitat’ sa spună ca au diminuat veniturile, prin tăierea sporurilor de care beneficiam pana acum.
Nu este o situație normală. Joi sau vineri vom picheta Prefectura Iași, iar dacă nu vom găsi înțelegere, vom intra în curând în grevă generală”, a declarat, pentru Mediafax, liderul sindical din cadrul unității medicale ieșene, Victorela Vieriu.
Angajații spun nu dezbinării, autoritățile continua sa ii scoată în față pe cei cărora li s-a majorat salariul.
Potrivit acesteia, liderii Sindicatului Sanitas au programat o discutie cu seful Consiliului Judetean Iasi, Maricel Popa, institutie in subordinea careia se afla spitalul.
Popa recunoaste ca sunt angajati de la spitalul in cauza care au pierdut la salariu, avand in vedere ca prin natura muncii lor cu grad de risc ridicat aveau inainte sporuri mari, insa arata cu degetul inspre medici, ale caror salarii au crescut.
„La Pneumo este o situatie aparte, e adevarat, pentru ca unii angajati de acolo aveau sporuri ce depaseau 100% din salariu. Ne vom intalni la finalul saptamanii, probabil vineri, pentru a gasi o solutie impreuna. Legea a fost modificata de Guvern, iar Ministerul Sanatatii este ordonatorul principal de credite. Totodata, sunt si angajati carora le-au crescut salariile, dar care nu ies sa spuna acest lucru”, a declarat Maricel Popa pentru Mediafax.
Acesta a adaugat ca, daca ar fi sa creasca bugetul Spitalului de Pneumoftiziologie, ar trebui sa ia bani din bugetul altei unitati medicale din Iasi, ceea ce ar genera probleme similare.
„Am comparat venitul unui medic in aprilie 2017 cu venitul aceluiasi medic in aprilie 2018. De la 7.000 de lei, salariul a ajuns la 14.000 de lei. Ca sa iei in Romania un salariu de aproape 4.000 de euro, eu zic ca nu e de aici, de acolo. Adica e un salariu bun. Din ce am vazut eu, unii faceau garzi doar sambata si duminica, tocmai pentru a avea venituri mai mari. Sigur, acum, la Pneumo protesteaza asistentii medicali, infirmierii si brancardierii, dar masura de crestere a lefurilor medicilor a fost decisa la nivel macro, la nivel national, tocmai pentru a stopa exodul lor in strainatate”, a mai spus seful CJ Iasi.
Exact astfel de declaratii au fost criticate dur de sindicalisti si angajatii din sanatate, care spun ca autoritatile – atat cele centrale, cat si cele locale – incearca sa ii dezbine, dand mai mult unor categorii decat altora, tocmai ca atentia lor sa nu fie indreptata asupra celor care i-au amagit cu salarii „ca in Occident”.
Protest și la București
Si la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală continua protestele, după ce angajații au manifestat și săptămâna trecută.
Oamenii au coli A4, cu mesajul „Protest spontan”, si spun ca, deși lucrează în condiții de risc maxim, cu pacienti bolnavi de tuberculoza sau cu HIV/SIDA, sporurile le-au fost diminuate si au primit cu câteva sute de lei, chiar cu 1.400 de lei mai putin la salariu, informează News.ro.
Mai exact, dupa cum a explicat o asistenta intr-o discutie cu deputatul USR Tudor Pop, membru in Comisia pentru Sanatate si Familie, asistentele medicale cu postliceala pierd in jur de 1.000 de lei, cele cu studii superioare in jur de 1.400 de lei, iar cei care nu pierd abia trec de salariul minim. De exemplu, o infirmiera va câștiga în jur de 1.300 de lei, in condițiile în care salariul minim in Romania, net, este de 1.162 de lei.
Protestul nu afectează activitatea în unitatea medicala, dar salariații sunt deciși să continue acțiunea până la rezolvarea problemei.