Omul de afaceri Stephen Mouse își continuă tacit planul de înființare a unei noi formațiuni politice , respectiv “NOUA ORDINE SOCIALĂ 

Din surse sigure aflăm că în perioada următoare, documentația privind înființarea noii formațiuni politice urmează a fi depusă pentru înregistrare și recunoaștere ca organizație politică.

Stephen Mouse a refuzat să dea orice declarație cu privire la noua formațiune politică, singurul lucru pe care acesta l-a “ divulgat “ fiind, cităm:

„Un regim sau o lege poate fi schimbată prin strângerea de semnături necesare schimbării, nu prin vărsare de sânge și manipulări ca până acum.

Românii au nevoie și de o altfel de politică, alta și altfel decât cea distructiva precum cea din ultimii 28 de ani.

Vedem în timp dacă NOUA ORDINE SOCIALĂ va avea sau nu un cuvant de spus pe scena politica și de ce nu și asupra mentalității românilor! “

Masonerie, un grup de oameni de afaceri, proiect al diasporei, întrebări la care STEPHEN MOUSE a refuzat să răspundă, ceea ce știm însă este că în mediul politic și social se vorbește aproape zilnic despre aceasta nouă formațiune politică, întrebarea fiind mereu aceeași, cine este in spatele noului proiect politic având o oarecare tentă de extremă dreapta. Se pare că, deși extrem de zgârcit in declarații, Stephen Mouse ne-a răspuns totuși.

Echipa NewsR promite sa revina cât de curând cu detalii!