CAZ INCREDIBIL ÎN ARGEȘ! De 4 ori trimis acasă de medici, că este bine, iar a 5-a zi OPERAT de URGENȚĂ. Din nefericire, nu a scăpat

Este incredibil cum un bărbat a murit, având cheaguri de sânge la cap, deși a fost trimis acasă de patru ori, ca neavând mare lucru. Acest lucru s-a întâmplat în cazul bărbatului bătut de unul dintre colegii de prietenie, cu care se afla la un pahar la restaurantul Stejarul.

Constantin Oprea, în vârstă de 39 de ani, din comuna Cocu, a fost în locația menționată mai sus, cu niște prieteni. La un moment dat a fost bătut de unul dintre aceștia și lăsat pe marginea drumului. S-a dus la spital de patru ori, duminică, luni, marți, miercuri și de fiecare dată a fost trimis acasă. Miercuri noaptea a fost operat de urgență de hemoragie internă, la Spitalul Județean de Urgență Pitești. I-au găsit și un cheag la cap. Bărbatul a murit luni dimineața, după Paște. Cei de la spital motivează că pacientul nu a spus că a fost vorba despre vreo agresiune și nu au fost efectuate investigații suplimentare.