Florian Coldea, chemat din nou la audieri în Comisia SRI pe 5 aprilie

Preşedintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, a declarat, marţi, că fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, va audiat din nou pe data de 5 aprilie.

Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, este audiat in comisia SRI, marti 13 martie 2018, la Palatul Parlamentului. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX / FOTO

„Am prezentat comisiei despre cea de-a doua audiere a domnului Coldea. Ne propusesem să facem audierea săptămâna asta, în principiu marţi, numai că marţi, după cum aţi observat, nu am putut să avem spaţiu suficient, ne doream să începem tot la 11.00. În cursul zilei de ieri (luni – n.r.) am avut o discuţie cu domnul Coldea şi prima zi pe care o puteam avea în atenţie (pentru audiere – n.r.) era joi, săptămâna aceasta. Domnia sa a spus că s-a pregătit pentru marţi, că joi are ceva în program şi să fim de acord cu o altă zi săptămâna viitoare. Iniţial ne-am gândit să fie marţi, dar ne-am dat seama că luni e zi liberă şi marţi avem activitate parlamentară, miercuri la fel şi audierea va fi joi, 5 aprilie, la ora 11.00. Conform şi situaţiei anterioare, am trimis deja şi către SRI o solicitare în acest sens de a ne sprijini în ceea ce priveşte aduierea domnului Coldea. Domnia sa a fost de acord în urma discuţiei”, a declarat Claudiu Manda.

Preşedintele Comisiei de control SRI a prezentat şi câteva dintre temele audierii lui Florian Coldea.

 „Rămăsesem la relaţia domniei sale cu zona de Parchete, zona de partide politice nu ştiu cât am reuşit să aprofundăm, plus zona de mass-media, după care toate celelalte elemente punctuale pe care le-au transmis cei care au venit la comisie şi ne-au spus că ar avea legătură cu domnul Coldea. Toate referire doamnei Udrea la domnul Coldea, toate referirile domnului Dragnea, toate cele referiri”, a precizat Manda.

Referindu-se la declaraţiile fostului premier Victor Ponta, privind la întâlnierile de la vila K2 între Liviu Dragnea, Florian Coldea şi George Maior, vor fi abordate în cadrul discuţiilor cu fostul prim-adjunct al SRI.

„În general, noi suntem interesaţi să ascultăm opinia domnului Coldea cu elementele care l-au vizat pe domnia sa, cu care comisia a fost sesizată. (…) Probabil că vom aborda şi aceste subiecte, unele care au relevanţă în ceea ce priveşte activitatea Serviciului sau a domnului Coldea şi care au apărut deja în spaţiul public”, a conchis Claudiu Manda.

Autor: Gabriel Pecheanu