Ministerul Sănătăţii: Experţii români ajută Georgia în implementarea legii care interzice fumatul în spaţiile publice

O delegaţie oficială, condusă de preşedintele Comitetului de Sănătate şi Probleme Sociale din Parlamentul Georgiei, Akaki Zoidze, se află în România, cu scopul de a pregăti intrarea în vigoare a legii privind interzicerea fumatului în locurile publice şi pentru a învăţa din experienţa ţării noastre în reglementarea şi limitarea fumatului.

Potrivit unui comunicat de presă al MS, delegaţia georgiană, compusă din experţi în sănătate publică, reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai societăţii civile, însoţită de reprezentantul Biroului pentru Georgia al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a avut întâlniri cu secretarul de stat în Ministerul român al Sănătăţii, Rodica Nassar, şi cu experţi români în controlul fumatului de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

„Pe agenda întâlnirilor se află discutarea modului în care funcţionează locurile publice fără fumat, procedurile implicate, ratele de conformitate, problemele sau barierele instituţionale sau de alt tip întâlnite de România în cursul implementării Legii antifumat. Autorităţile publice georgiene, sprijinite de OMS, au lucrat la o nouă legislaţie privind controlul fumatului, legea urmând să intre în vigoare de la 1 mai”, se arată în comunicatul transmis marţi AGERPRES de MS.

În urmă cu doi ani, România a adoptat legea care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.

Specialiştii reamintesc că fumatul este responsabil cu 16% din totalul deceselor cauzate de bolile non-transmisibile. „Anual, fumatul ucide peste 7 milioane de persoane şi produce pagube de peste 1,4 miliarde de dolari pe fondul cheltuielilor de sănătate şi al scăderii productivităţii. În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”, precizează sursa citată.

AGERPRES/(AS – autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)