Avocatul Florin Ghiulbenghian a depus o plângere penală împotriva foștilor șefi ai DNA, Daniel Morar și Laura Kovesi, dar și a fostului șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, și Procurorului General Augustin Lazăr.

Cererea a fost depusă la PICCJ, vineri 27 iulie 2018 și acuză faptul că Morar, Kovesi și Horodniceanu au dat zile de concediu procurorilor, peste limita celor 35 de zile prevăzute de lege.

Potrivit Lumea Justiției, Ghiulbenghian arată în plângere că: “prin activitatile lor infractionale numitii nu au produs numai prejudicii insemnate bugetelor celor doua institutii, dar au perturbat in mod grav activiatate de cercetare penala a acestora, fiind de notorietate numarul extrem de mic de rechizitorii intocmite anual de DNA, raportat la numarul de procurori”. Avocatul Florin Ghiulbenghian ii acuza pe Daniel Morar si Laura Kovesi ca au emis Ordine prin care s-au acordat ilegal zile suplimetare de concediu, peste cele prevazute imperativ de legislatia primara, producandu-se un prejudiciu bugetului institutiei si ca in emiterea respectivelor Ordine, cei doi au beneficiat de colaborarea unor subordonati din cadrul DNA care au intocmit notele de fundamentare si au avizat emiterea respectivelor ordine: “Valoarea prejudiciului creat prin acest abuz in serviciu, calculata la un buget annual de 160 milioane RON, pe o perioada de 10 ani, la un numar de 5 zile de concediu anual, este estimata de noi la circa 30 milioane de lei”.

În ceea ce-l privește pe Daniel Horodniceanu, în plangere se aratî ca acesta a emis în 2017 și a reînnoit în 2018 Ordine similare cu cele emise de Morar și Kovesi, estimând un prejudiciu de 1.2 milioane de lei.

Pe de alta parte, avocatul mai acuză că Procurorul General Augustin Lazar nu s-a sesizat în privința ordinelor emise de Daniel Morar, Laura Kovesi și Daniel Horodniceanu.

Autor: Ionut Gogean