Marius și Miruna au, așa, o undă de regret că au ales sa petreacă mai mult timp cu copiii lor în loc să se concentreze pe făcut mai mulți bani. Parcă era bine și cu bani mulți.

Doar că nu se poate mereu și viața e plină de alegeri, și sunt două categorii care nu se înțeleg una pe alta:

Unii vor chestii. Poate au suferit când erau adolescenți, poate au murit de foame pe acasă sau pe la primele joburi, poate au dormit pe jos prin țări străine, nu contează, cert este că nu își doresc să se mai întoarcă la a nu avea. Alții vor chestii și sunt în postura de a face bani (poate un prilej bun în industria X, poate niște conexiuni). Toți trag tare pentru un scop care de multe ori e același: să arate la tot cartierul că au bani. A râs o gagică de tine acum 20 de ani? Trimite-i acum o poză cu Q7-le tău cel nou! Sigur o impresionezi, în caz că mai ține minte cine ești. Aveai colegi care câștigau mai mult la un loc de muncă în urmă cu 10 ani? Sună-i acum și scoate-i la masă și arată-le 530-ul tău, luat din muncit la găini. Sunt oameni care muncesc de le ies ochii din cap, pentru că vor mereu mașini noi, gadgeturi și alte minuni. Fără un motiv anume. Pur și simplu mai bagă 4 ore la muncă pentru că mașina are deja 3 ani și telefonul 6 luni și vrea altele noi.

Alții nu vor chestii. Și muncesc cât să trăiască bine și să pună un ban deoparte. Vor să stea mai mult acasă, vor să doarmă liniștiți, vor să știe în ce clasă au copiii. Faze din astea de prost gust. Și știu că, dacă vor o mașină mai nouă, trebuie să sacrifice toate astea. Dacă vor, trebuie să tragă mai tare, să neglijeze familia, să doarmă mai puțin.

Și aici se rupe filmul un pic. Aflându-mă în categoria a doua (haine de la Decathlon, mașină de 5 ani, oraș de provincie), nu înțeleg cum îmi folosește mie invidia vecinilor dacă îmi iau mașină mai mare și mai nouă sau dacă îmi iau iau o haină mai scumpă. Am tot căutat să înțeleg, dar nu a mers. Aș face mai mulți bani la București, dar și o oră prin trafic de acasă spre orice. UUU, Costică Văcaru la reducere? Ce mă fac însă dacă nu vreau un ceas de 1.000 sau 5.000€ la mână și vreau să dorm la prânz?

Ce descoperă mulți este că atunci când încep să nu mai alerge ca disperații după bani pe care să-i spargă pe prostii, banii se fac mai ușor și ei sunt mai liniștiți.

Schema asta se numea într-o vreme downshifting, acum se numește work life balance, dar tot “rat race” e cel mai bun termen.

Nu zic că metoda mea e cea mai bună și cea mai potrivită pentru toată lumea, zic doar că, odată comunismul terminat, n-am avut lipsuri, n-am murit de foame, n-am umblat cu haine rupte, am avut televizor color, casetofon, HC90, bocanci de rocker și bani de bere. Tata n-a venit acasă beat în ziua de salariu fără salariu, mama nu cumpăra aur și ne dădea margarină cu pâine goală. Poate de asta nu simt nevoia să îmi iau un Q8 și să mă dau mare cu el. Am un iPhone SE.