Primarul Capitalei, Gabriela Firea, împreună cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea, au inaugurat, luni, Spitalul de Copii „Victor Gomoiu” din București, după șase ani de la demararea lucrărilor. Este a doua oară când Firea inaugurează acest spital și nici de aceasta dată nu există dotările necesare.

Firea a precizat că investiția totală se ridică la 48 de milioane de euro și, în acest moment, sunt funcționale toate secțiile care au fost mutate din vechiul spital.

„Ne-am dorit cu toții să avem un spital nou de copii în Capitala României. Această construcție a demarat în 2012, dar, din nefericire, din cauza unor probleme și neînțelegeri, s-au sistat lucrările în anul 2014. La preluarea mandatului, a trebuit să reluăm lucrările aproape de la 0 în această clădire și de asemenea, ea sa devină funcțională în sensul dotării cu aparatură de ultimă generație”, a declarat Gabriela Firea la inaugurarea unității spitalicești.

Prezentă la evenimentul de inaugurare, premierul Viorica Dăncilă s-a declarat impresionată.

„Am vizitat spitalul și am rămas impresionată atât de dotările din spital, dar și de cadrele medicale, de toți care lucrează aici și care pun suflet în a trata copiii și a folosi aparate de înaltă generație”, a subliniat premierul României.

Insă jurnaliștilor nu s-a permis să intre sa facă fotografii în spital. Un angajat al spitalului i-a trimis un mesaj fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, în care afirma că nu există „nicio dotare” în secții.

“Salut Vlad, îți zic de ce nu au fost lăsați jurnaliști sa intre în spital. Spitalul este gol, nu are nicio dotare nouă în el, au folosit mobilierul vechi sunt multe spații goale.

Nu aveau ce sa filmeze și cu ce sa se dea în stambă ‘duamna Firea’. Pe principiul Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!

Cred ca dacă merge cineva cu o camera ascunsă poate demonstra ce am zis mai sus. Sunt multe de zis!”, este mesajul adresat lui Voiculescu.

„Sâmbătă 12.05 la Gomoiu a apărut pe SEAP licitație pentru echipamente. CT, RMN… echipamente de baza. Astăzi pare ca s-a inaugurat un soi de magazie… încă goala”, a precizat Voiculescu.