Prețul mediu solicitat în luna februarie pentru apartamentele din România a crescut atât pentru cele noi, cât și pentru cele vechi, spre deosebire de ianuarie, când avansul a fost susținut, în marile orașe, doar de segmentul locuințelor noi, iar cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în Capitală, potrivit raportului publicat marți de portalul Imobiliare.ro.

Astfel, la nivel naţional, indicele Imobiliare.ro a ajuns în februarie la o valoare de 1.197 de euro pe metru pătrat util, cu 2,1% mai mare decât cea valabilă la finele lunii precedente, respectiv 1.172 de euro pe metru pătrat util.

”Capitala a consemnat, de departe, cea mai mare creştere a preţurilor luna trecută – este vorba despre un plus de 2,8%, de la 1.267 la 1.302 euro pe metru pătrat util. Tendinţa ascendentă a fost resimţită pe ambele segmente de piaţă analizate: apartamentele vechi s-au apreciat însă cu 1,4% (de la 1.187 la 1.204 euro pe metru pătrat util), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au scumpit semnificativ, cu 3,5% (de la 1.325 la 1.371 euro pe metru pătrat util)”, se arată în comunicat.

În opoziție cu Bucureștiul, Cluj-Napoca este unul dintre cele două centre regionale în care așteptările vânzătorilor s-au diminuat ușor (cu 0,2%) pe parcursul lui februarie – de la 1.463 la 1.460 de euro pe metru pătrat util.

”Şi aici, cele două segmente de piaţă analizate au avut evoluţii contrastante: apartamentele vechi s-au apreciat cu 1% (de la 1.500 la 1.515 euro pe metru pătrat util), însă cele noi s-au ieftinit cu 1,3% (de la 1.419 la 1.401 euro pe metru pătrat util)”, se arată în comunicat.

În Braşov, indicele înregistrat, per ansamblu, un avans de 0,4% în a doua lună a anului, de la 1.009 la 1.013 euro pe metru pătrat util.

În Constanţa, apartamentele disponibile spre vânzare s-au scumpit, per ansamblu, cu 1,7%, de la 1.091 la 1.110 euro pe metru pătrat util.

În Iaşi, indicele a înregistrat o scădere uşoară luna trecută, respectiv -0,3%, de la 993 la 990 de euro pe metru pătrat util.

În Timișoara, pretențiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 0,7% pe parcursul lui februarie, de la 1.159 la 1.167 de euro pe metru pătrat util.

Autor: Dinu Boboc