Toleranță zero faţă de imigraţia clandestină – Avertismentul DUR transmis familiilor care intră ilegal în SUA

Copiii care intră ilegal în SUA ar putea fi separați de rudele lor, a avertizat luni ministrul justiţiei american Jeff Sessions, reiterând politica ‘toleranţei zero’ faţă de imigraţia clandestină afişată de administraţia preşedintelui Donald Trump, informează France Presse, informează agerpres.ro.

‘Nu vrem să separăm familiile, dar nu vrem ca familiile să vină ilegal la frontieră’, a declarat Sessions.

‘Dacă traversaţi ilegal frontiera, veţi fi urmăriţi’ în justiţie, a insistat la rândul său directorul poliţiei federale pentru imigraţie (ICE), Thomas Homan, în cadrul unei conferinţe de presă la San Diego, în California.

În acelaşi timp, Sessions a avertizat: ‘Vă vom urmări dacă treceţi străini fără documente peste graniţă. Vă vom urmări dacă treceţi un copil. Şi acest copil va fi separat de voi, aşa cum prevede legea’.

Aproximativ 150 de persoane formând o ‘caravană’ au sosit la frontiera americană în Mexic săptămâna trecută după o călătorie îndelungată şi periculoasă prin America Centrală. Multe dintre acestea doresc să solicite azil în Statele Unite, susţinând că sunt victime ale violenţei sau că sunt ameninţate cu moartea în ţara lor de origine.

Această ‘caravană’ extrem de mediatizată a fost criticată virulent de către preşedintele Donald Trump, care a fost ales graţie unui program antiimigraţie.

Americanii au ‘dreptul să-şi dorească o frontieră sigură şi securizată’, a afirmat Sessions, trecând prin San Diego pentru a ajunge la graniţă, înainte de a vizita statul vecin Arizona.

El a evocat faptul că ‘Donald Trump şi-a făcut campania pe această idee. Acesta este unul dintre motivele majore pentru care el a câştigat’ şi ‘dorim ca întreaga lume să ştie că frontiera nu este deschisă’, a spus ministrul, îndemnând candidaţii la intrarea în SUA ‘să facă o cerere (pentru viză sau azil) şi să aştepte să le vină rândul’.

Jeff Sessions a fost întrerupt de către un manifestant, care i-a strigat: ‘Sunteţi malefic!’, înainte de a fi evacuat de serviciul de securitate.

Enrique Morones, fondatorul asociaţiei Border Angels, care apără drepturile imigranţilor, a apreciat că separarea copiilor de părinţii lor reprezintă o ‘încălcare a drepturilor omului’.

În martie, președintele republican a examinat diferite prototipuri ale zidului pe care dorește să-l construiască de-a lungul graniței cu Mexicul, cu care speră să stopeze imigrația ilegală.