Viziteu, despre audierea lui Coldea la Comisia SRI: Nu era necesară o nouă audiere despre protocoale

Deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu, membru al Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, a declarat joi că fostul prim adjunct al SRI Florian Coldea nu ar fi trebuit chemat la o nouă audiere ”despre protocoale”, menţionând că despre legalitatea acestora se va pronunţa Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

„Din punctul meu de vedere, nu era necesară o nouă audiere despre protocoale. Dacă sunt legale sau nu – nu Comisia se va pronunţa, ci CSM-ul”, a precizat Viziteu, într-o pauză din timpul audierii fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea.

Întrebat cum evoluează audierea acestuia, Viziteu a menţionat că nu se reuşeşte „să se ajungă la esenţă”.

„Esenţa Comisiei este un control real asupra SRI, care se exercită în principiu la sediile lor, văzând documente şi probe, nu mărturii şi părerea unora sau altora”, a precizat deputatul USR.

Întrebat care este programul audierilor următoare, Viziteu a spus: „Eu cred că ar trebui să-l audiem pe domnul Dragnea, în primul rând, şi apoi să mergem să facem controale pentru a putea să ne îndeplinim mandatul. Vă reamintesc că avem două rapoarte SRI, pe 2015 şi 2016, care încă nu au fost desecretizate şi asta este în sarcina Comisiei”, a mai precizat Viziteu.

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a ajuns joi la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI, unde este audiat pentru a doua oară, temele în discuţie fiind relaţia cu parchetele, cu partidele politice şi cu mass-media. AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)