Un sfert dintre companiile din ţările europene nu au auzit de Regulamentul General privind Protecţia Datelor, deşi noile norme vor intra în vigoare vineri

Un sfert dintre reprezentanţii companiilor din ţări europene nu au cunoştiinţă de prevederile noului Regulament General privind Protecţia Datelor, adoptat de Uniunea Europeană, deşi noile norme urmează să intre în vigoare vineri, arată un studiu realizat de institutul Intrum.

Regulament General privind Protecţia Datelor (GDPR), adoptat de Uniunea Europeană, este obligatoriu pentru toate companiile care gestionează date privind cetăţenii statelor membre UE. Toate companiile şi organizaţiile trebuie să adopte GDPR până la data de 25 mai 2018.

Când au fost întrebate de impactul GDPR asupra plăţilor, 27% din companiile au răspuns că „nu au auzit niciodată de GDPR”.

Statele în care cele mai multe companii nu au cunoştiinţă despre Regulament General privind Protecţia Datelor sunt Grecia (69%), Bosnia şi Herţegovina (67%), Slovenia (62%) şi Norvegia (51%).

Întregul Raport European privind Plăţile 2018, din care face parte studiul, va fi publicat în cele 29 de ţări membre pe 28 mai.