Potrivit sursei citate, Organizaţia PSD Bucureşti Ilfov a votat şi pentru susţinerea continuării Programului de guvernare al PSD, ”pentru a duce până la capăt măsurile cu care PSD a câştigat, cu o largă majoritate, încrederea romănilor şi scrutinul electoral din 2016”.
De asemenea, Organizaţia PSD Bucureşti Ilfov a decis susţinerea premierului Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD.
”Principala preocupare a Partidului Social Democrat trebuie să o reprezinte românii şi rezolvarea problemelor lor. Cetăţenii acestei ţări sunt cei care merită întregul nostru efort, al politicienilor social democraţi. Susţin fără rezerve continuarea măsurilor de reformă înscrise în Programul de guvernare, pentru că doar aşa putem demonstra că alegerile au fost câştigate cu un program complet şi coerent, care a fost pus în practică şi care astfel a adus bunăstarea românilor pe termen lung. Personal, o susţin pe doamna prim-ministru Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv, pentru a da coerenţă şi stabilitate actului de guvernare şi pentru o colaborare eficientă între guvern şi partid. Doamna Dăncilă are calităţi reale de lider: este diplomată, empatică, ştie să organizeze echipe de lucru şi să aducă eficienţă şi rigoare, atât în decizia politică, precum şi în cea guvernamentală”, a declarat Gabriela Firea.
Totodată, PSD București-Ilfov a mai decis susținerea lui Marian Neacșu, secretar general al PSD, pentru aceeași funcție, de secretar general, dar și candidaturile Gabriela Firea și lui Robert Negoiță pentru funcțiile de vicepreședinți regionali București-Ilfov ai PSD.